Divinitate sau hazard

Natura este perfectă. Viața a fost creată în mii și mii de ani prin adaptare și selecții naturale complexe. Așa ceva este imposibil de reprodus în laboratoare.

Oamenii cară cu ei pretutindeni cel mai bun medic. Și cu toate acestea, la prima răceală se adresează medicului sau farmacistului de parcă ar fi singura cale. Cel mai adesea medicii sunt dezinteresați să îți rezolve problemele de sănătate. Și chiar dacă ar vrea nu ar putea să se pună în locul tău 100%, să simtă exact ce simți tu.

Oamenii cară cu ei cel mai bun prieten. Și cu toate acestea așteaptă ca divinitatea, preotul sau o icoană făcătoare de minuni să facă totul în locul lor. Suntem înzestrați cu o capacitate deosebită de a ne vindeca atât spiritual cât și fizic. Ar trebui să căutam ajutorul mai întâi în interiorul nostru și abia apoi în exteriorul nostru. Dumnezeu este în tot și-n toate. Prin urmare trăiește, există și se manifestă prin noi.

Tot ce există este format din frecvențe. Șansa ca noi să existăm și să gândim așa departe este rezultatul mai multor factori favorabili existenței vieții așa cum noi o știm și o percepem. Indiferent dacă viața aceasta este un cadou al divinității sau este mâna hazardului ar fi bine să apreciem mai mult acest cadou minunat pe care l-am primit, numit viață.

© atlasuldesanatate.ro

Banc
Un om se ruga în fiecare zi să câștige la loto și nimic. La un moment dat din cer se aude o voce: „Dacă vrei să câștigi la loto trebuie să și joci!”

2094 Total Views 1 Views Today

Leave a Reply

Your email address will not be published.