Astăzi vă voi vorbi despre un izvor tămăduitor cu apă cristalină despre care am mai auzit doar în basme sub numele de apă vie. Nu credeam să existe așa ceva la îndemâna tuturor fără a fi îmbuteliată și vândută scump. La început am fost cel puțin la fel de sceptic, cum am fost când am folosit pentru prima oară gelul de Aloe Vera de la Forever Living Products, tinctura de propolis aplicată pe răni deschise sau dieta preponderent vegetariană. Dar despre toate acestea vă voi vorbi altă data.

Pentru a proteja izvorul nu voi divulga decât persoanelor de bună credință locația exactă a acestuia.

Există chiar și glume care tratează serios această temă, a apei și a efectelor ei curative:

- Bunico, spune-mi cum te tratezi matale când ești bolnavă? 
 - Păi, la răceală cu un păhărel de țuică, dacă îmi crește tensiunea cu un păhărel de coniac, când îmi scade tensiunea cu un pahar de vin roșu, dacă nu am pofta de mâncare cu un pahar de vin alb, iar pentru o digestie mai buna un pahar de bere. 
 - Bine, bunico, și pentru care boala bei matale apă? 
 - Dragă, eu așa boală gravă încă n-am avut...

Obișnuiam în călătoriile mele prin munți să iau cu mine câteva recipiente de plastic pe care le umpleam la plecare cu apă de izvor pentru a-mi păstra vie încă câteva zile amintirea locurilor minunate prin care umblasem. Acasă turnam apa în sticle pe care le puneam în frigider. Aveam astfel toate condițiile pentru a o păstra cât mai mult timp. Și totuși ceva în spunea că această apă îmi otrăvește organismul. Când am făcut ceai am aflat și de ce. Pe vasul în care am fiert apa s-a așternut un strat gros de calcar.

Apoi a urmat o perioadă lungă de timp în care dacă nu foloseam apa de la robinet eram nevoit să car cantități din ce în ce mai mari de apă îmbuteliată în recipiente de plastic cu prețuri din ce în ce mai mari. Începusem să mă obișnuiesc cu gustul de plastic. Până într-o zi…când o bună prietenă mi-a spus despre un izvor care are o apă foarte bună. Mi-a spus că dizolvă pietrele la rinichi. Coincidență, cineva drag avusese probleme cu rinichii. Nu le-am dat importanță vorbelor din popor. Mi-am luat rămas bun, am luat apa de la izvorul indicat și am plecat acasă.

O săptămână mai târziu, cineva drag a început să se simtă rău, acuza dureri în partea dreaptă a abdomenului. Durerea era din ce în ce mai puternică și mai persistentă. După două săptămâni, când consumase deja 10 litri din apa de izvor, durerea era constantă, foarte puternică, însoțită de febră mare, 39-40 de grade C și de lacrimi. Atunci am decis să duc pacientul de urgență la spital. După o noapte în care a stat sub supraveghere, fiind internat, am primit verdictul – tocmai eliminase o pietricică și acum era în afara oricărui pericol.

Nu mi-a venit să cred! A urmat o nouă perioadă în care m-am temut să consum apa de munte. Până într-o zi…când, sătul de gustul plasticului am revenit la munte, nerăbdător să iau cu mine cât mai multă apă de izvor.

Pe măsură ce o consum aflu noi și noi proprietăți ale acesteia. Una dintre observațiile mele personale cuantificabile este că am nevoie zilnic de o cantitate mai mică de apă de izvor decât aveam din cea îmbuteliată sau de robinet – mă satur mai repede.

Simt că mă leagă ceva de această apă. Atunci când o văd în carafa de sticlă de un litru simt că face parte din mine, că este în mine deja. Deși a trecut mai bine de o lună de când am luat-o are aceleași proprietăți, e neschimbată. Pe zi ce trece mă simt mai puternic, mai înțelept, mai tânăr!

Voi continua să consum această apă! Sper ca acest izvor să nu se schimbe și să nu sece niciodată. Totodată sper să mai existe și altele asemenea lui.

Îmi doresc ca din această apă să nu se facă o afacere, să nu ajungă în sticle de plastic în condiții improprii, dar să nu fie risipită.

© atlasuldesanatate.ro