Sistem digestiv sănătos contribuie la creșterea calității vieții. Orice tulburare a sistemului digestiv devenită cronică determină apariția bolilor grave și foarte grave, care culminează cu decesul.

În continuare vă voi relata mărturiile cutremurătoare ale unui bolnav de ulcer duodenal cronic și complicațiile aferente, osândit de sistemul medical la o viață mizeră, fără vreun viitor și cum a supraviețuit ca prin minune.

În primăvara anului 1994 mă înscriu la Clubul Dinamo, la secția de ciclism pentru juniori. Sfârșesc un sezon foarte bun țintuit la pat timp de două luni de o cumplită boală respiratorie. O banală răceală tratată cu sirop de tuse se transformă în pneumonie. Starea mea de sănătate s-a agravat, febră 39-40 care nu mai scădea de mai multe zile. Într-un ultim gest disperat părinții mei au apelat la medicul care mă tratase când am fost mic. Boala era destul de avansată încât nu putea fi tratată prin metodele convenționale folosite până atunci. O doză mare de antibiotice putea să fie letală sau salvatoare. A fost ales tratamentul format din doze mari de ampicilină și Kanamicină injectabile. Tratamentul acesta este extrem de dur putând cauza chiar stop cardio respirator. Am avut noroc și am supraviețuit atât tratamentului cât și bolii.

Cu tot progresul tehnologic din domeniul medical și cu foarte multe ore de studiu această boală ar fi trebuit prevenită.

Capacitatea respiratorie a scăzut, deoarece în urma pneumoniei plămânul drept a fost afectat parțial.

În toamna anului 1995 particip pentru prima dată la un maraton, cel realizat de Ardaf. Deși nu alergasem niciodată, deși nu aveam echipament sportiv adecvat, reușesc să îl termin pe locul 137. Îmi aduc aminte că talpa pantofilor începuse să se dezlipească, când am observat unghiile însângerate. Dar voința a depășit orice obstacol.

În 1996, în urma unei aspirine luate fără apă, acuz primele dureri abdominale. La aceeași clinică, ca în cazul pneumoniei tratate cu sirop de tuse, sunt diagnosticat cu gastrită  și hiperaciditate fără vreo analiză în prealabil. Puțin mai târziu sunt diagnosticat la o altă clinică cu ulcer duodenal cu nișă de 8 mm. Hmm, doar o aspirină! Am învățat să nu mai cred în coincidențe.

De atunci și până în februarie 2012 mi s-au făcut nenumărate endoscopii. Deși nu a fost găsită niciodată helicobacter pyloris, în anul 2007 am fost tratat preventiv cu o combinație de antibiotice (eritromicină+ ceva) la care am avut o reacție alergică extrem de violentă, în urma căreia puteam să-mi pierd viața. Șansa mea a fost să locuiesc lângă spital.

Am fost diagnosticat cu ulcer cronic și au apărut treptat tot felul de complicații, nu puteam să mai înghit mâncarea, constipație cronică și altele, în timp ce durerea pe care o simțeam creștea de la o zi la alta ca intensitate, ca suprafață și ca durată. Luam din ce în ce mai multe pastile. Devenisem dependent de ele. Aveam pastile în toate buzunarele. Devenisem dependent de biscuiți și scosesem din meniul zilnic aproape tot ce se poate manca. Devenisem extrem de sensibil, nu puteam să mai merg cu mijloacele de transport în comun sau să stau în zone aglomerate, pentru că sigur aș fi contactat 20 de boli, iar alte pastile mi-ar fi agravat starea de sănătate a sistemului digestiv.

Nu știu exact anul, dar sunt sigur că era mai aproape de 2012, când am făcut la Elias clasica endoscopie pe care o repetam cam de două, trei ori pe an la care s-a adăugat și o colonoscopie. În timpul endoscopiei am simțit că ceva se rupe în mine, iar ca rezultat m-am ales cu o ocluzie intestinală. Atunci a fost pentru prima oară când m-am îndoit de medici și de capacitatea lor de a face bine. Am supraviețuit, dar nu am cuvinte să descriu prin ce am trecut atunci.

Am avut încredere în sistemul medical. Luam din ce în ce mai multe pastile și mâncam ceva la cel mult două ore. Tratamentul, aproape că nu l-am întrerupt ani la rând, iar starea mea de sănătate se înrăutățea de la o lună la alta, de la un an la altul. Cu „sfaturile bune”, consultații scumpe de doar 10 minute la care mă programam cu mai bine de o lună înainte, cu multe ore pe holurile cabinetelor medicale și foarte multe „pastilele prescrise” am reușit pe zi ce trece să devin tot mai bolnav.

Puteți afla mai multe informații despre acest caz pe http://atlasuldesanatate.ro/ulcerul-duodenal-este-vindecabil

Spre sfârșitul anului 2011 ajunsesem să mănânc doar orez fiert cu morcovi și foarte puțin piept de pui fiert. Nu mai puteam dormi nopțile datorită durerilor cumplite. Nu mai puteam mânca datorită durerii, dar mă forțam pentru că medicii mi-au spus că trebuie să am zilnic nenumărate mese regulate.

Îmi aduc aminte că în drum spre clinica unde urma să fiu consultat pentru a mia oară – contra cost, deoarece era o clinică privată – că mă sprijineam de stâlpul din stația de metrou cât mai departe de linia ferată, ca nu cumva să leșin și să fiu lovit de vreun tren. Offff… Să faci endoscopii la un interval de 4 – 6 luni nu este vreo plăcere.

La ultimul consult medicul m-a trimis acasă, spunându-mi pe un ton resemnat că o să mă fac bine. În acel moment scuipam sânge pe ambele părți. Offf… Nu vreau să intru în detalii. Acum l-aș speria prin simplul fapt că sunt încă în viață.

Pe 22 februarie 2012 am consumat pentru prima oară Gelul Aloe Vera de la Forever. Aceasta a fost șansa mea! M-am vindecat!

Am fost uimit să aflu ce gust deosebit are un măr, după mai bine de 10 ani în care am fost privat de mâncarea cu adevărat hrănitoare. Am gustat din toate și începând cu 2014 am ales schimbarea, o viață fericită, fără medici și fără medicamente!

Sănătate tuturor! 🙂

© atlasuldesanatate.ro