Timusul

Știai că este posibil ca printr-o simplă tehnică să deblochezi imediat fluxul energetic al corpului tău?

Timusul, aceasta glandă endocrină minusculă a fost numită după cuvântul grecesc “thymos” care poate fi tradus ca “energie de viață”. În rândurile următoare îți vom împărtăși o simpla metodă de stimulare a acestei glande, metoda bazată pe doveditele tehnici de presopunctura ale Medicinei Tradiționale Chinezești.

Această simplă tehnică durează doar câteva minute și iți permite să deblochezi potențialul energetic complet prin activarea acestei glande. Folosind această tehnică simplă vei contribui la reducerea nivelului de stres, îți vei ridica starea de spirit și vei stimula imunitatea și rezistența corpului în fața afecțiunilor.

Timusul – Ce este și ce face?

În termeni medicali, timusul este unul dintre stâlpii de susținere ai sănătății organismului. Această glandă menține funcționarea eficientă a sistemului imunitar prin producerea de celule T, celule care recunosc și distrug orice este recunoscut ca fiind o amenințare asupra organismului sau asupra celulelor sănătoase.

În ciuda faptului că dezvoltarea acestei glande a încetat imediat după etapa pubertății, aceasta continuă să fie activă și să colaboreze în mod direct cu sistemul imunitar. Această glandă crește atunci când suntem fericiți și scade în dimensiuni atunci când suntem stresați. Iubirea și ura sunt două dintre emoțiile care pot afecta aceasta glandă într-o foarte mare măsura, iar gândurile și cuvintele negative o pot afecta asemenea unei infecții virale, reducându-i acesteia capacitatea de a lupta împotriva amenințărilor la adresa sistemului imunitar.

Din perspectiva medicinei indiene tradiționale, această glandă se afla într-o foarte strânsă corespondență cu chakra inimii și cu cele 12 petale de lotus ale sale.

Locația centrală a acestei glande –  timusul este situat parțial în torace, parțial la nivelul gâtului și extinzându-se de la al patrulea cartilaj costal în sus până la marginea inferioară a glandei tiroide – nu este o coincidență. Potrivit Dr. John Diamond, autorul cărții “Life Energy: Unlocking the Hidden Power of Your Emotions to Achieve Total Well Being”, această glandă monitorizează și reglează fluxul de energie al corpului.

Dr. Diamond este de părere că cea mai importantă etapă a oricărui proces de vindecare este reprezentată de păstrarea unui nivel de energie de viață ridicat. Dacă acest proces nu începe prin stabilirea unei baze de bunăstare și de vitalitate, orice medicament sau tratament încercat va fi lipsit de valoare. “Adevăratul medicament minune”, precizează Diamond, “este puterea și vitalitatea care se afla în noi, voința noastră de a fi bine.”

Timusul – Centrul “voinței de a fi bine”

La naștere, timusul are aproape aceeași dimensiune ca cea pe care o au inima și plămânii. Cu înaintarea în vârstă timusul se atrofiază. Până la atingerea vârstei de 40-50 de ani, timusul ajunge să fie o mică masa de grăsime.

Din fericire, acest proces este reversibil. Medicul naturopat Noreen Barron explică: “Taparea (bătăile ușoare) timusului contribuie la îmbunătățirea funcționarii acestuia, un fapt demonstrat științific. De fapt, spune Barron, taparea poate stimula dezvoltarea acestei glande.

Tehnica simplă de tapare a timusului pentru mai multă energie și vitalitate

Fiecare expert recomandă o procedură ușor diferită, dar toate aceste proceduri au un element esențial în comun. În primul rând, desigur, trebuie să localizăm timusul – amintește-ti, se află în centrul pieptului.

Pentru o explozie rapidă de energie se recomandă taparea acestei zone cu vârfurile degetelor timp de 20 de secunde, timp în care se respira profund.

Dr. Diamond ne recomandă o procedură ușor diferită – taparea se efectuează “în ritm de vals, unu-doi-trei, cu accent pe prima bătaie.” Această procedură va avea cel mai energizant efect. De asemenea, Dr. Diamond ne sugerează să repetam afirmația “Sunt plin de energie de viață și plin de iubire”.

Sursa: www.e-dimineata.ro