Apă limpede, cristal

Încă un izvor cu o apă limpede, cristal, despre care credeam că există doar în basme.

Apa aceasta nu are și nu dobândește în timp gust sau miros. Are un PH ușor alcalin. Impuritățile din ea nu pot fi identificate cu ochiul liber și nu apar depuneri pe fundul vasului nici după trei luni. O poți consuma și în cantități mai mari fără să te afecteze vizibil.

Diferențele dintre apa de la robinet ținută 24h într-o carafă neacoperită și apa din acest izvor pot fi observate în poza alăturată.

IMAG0250Frunzele mai mici, cu imperfecțiuni, cu vârful uscat au crescut foarte lent atunci când planta a fost udată cu apa de la robinet. După o vreme planta a dat semne de regres, având șanse foarte mari de a muri. Atunci am ales să împart cu ea puțina apă de munte pe care o mai aveam. Frunze mari, simetrice, cu tija groasă au crescut foarte repede după aceea. Poza a fost făcută la apariția primei frunze. După ea au urmat-o și altele.

Pentru a proteja izvorul nu voi divulga decât persoanelor de bună credință locația exactă a acestuia.

Simt că mă leagă ceva de această apă. Atunci când o văd în carafa de sticlă de un litru simt că face parte din mine, că este în mine deja. Deși au trecut trei luni de când am luat-o are aceleași proprietăți, e neschimbată. Pe zi ce trece mă simt mai puternic, mai înțelept, mai tânăr!

Voi continua să consum această apă! Sper ca acest izvor să nu se schimbe și să nu sece niciodată. Totodată sper să mai existe și altele asemenea lui.

Îmi doresc ca din această apă să nu se facă o afacere, să nu ajungă în sticle de plastic în condiții improprii, dar tot mai mulți oameni să o consume.

© atlasuldesanatate.ro

3916 Total Views 2 Views Today

Leave a Reply

Your email address will not be published.