Tratarea termică a alimentelor

De mici am înțeles că mâncarea trebuie depozitată în cămară, dar mai ales în frigider și în congelator; că ea trebuie trecută prin foc (fiartă sau prăjită); și amestecată cu tot felul de mirodenii pentru a avea un gust cât mai bun. Apoi am înțeles că există o legătură strânsă între boală, medic și medicamente și totodată cea mai mică legătură între mâncare și alimente. Prevenția unei boli se face cu pastile care conțin vitamine și minerale. Vindecarea unei boli se face adesea cu antibiotice. De vestitul medic al Greciei antice, Hippocrate, se pare că au uitat toți. Cei drept a trăit în urmă cu două milenii și jumătate. Probabil acum mulți nu înțeleg nici ce înseamnă și nu știu nici cine a spus: „Fie ca hrana să vă fie medicament şi medicamentul să vă fie mâncare”.

Alimentele tratate termic nu mai au aceleași proprietăți benefice sănătății, de cele mai multe ori devenind nocive. În urma prăjirii sau fierberii cărnii, o parte din proteinele acesteia se coagulează devenind deșeuri care atentează la sănătatea celui care o mănâncă. De asemenea, în urma prelucrării termice uleiurile se hidrogenează devenind toxice. Mierea încălzită la peste 40 de grade C devine toxică. Toate alimentele încălzite la peste 40 de grade C își pierd o parte din proprietățile benefice, dar cel mai adesea, pe toate.

Fructele și legume prelucrate termic își pierd vitaminele, mineralele și enzimele. Chiar dacă ar mai rămâne unele substanțe hrănitoare după tratarea acestora termică, lipsite de enzimele lor, acestea nu mai pot fi asimilate corespunzător.

Fierberea alimentelor prezintă și avantaje:

  • sunt distruși paraziți periculoși pentru sănătatea noastră
  • se pot realiza conserve cu termen mare de valabilitate
  • fructele bace și semințele tari (fasolea, mazărea, soia, hrișca, orezul…) pot fi consumate cu ușurință și în cantități mai mari

Alimentația clasică, prin care mâncarea este aproape în totalitate prăjită sau fiartă, susține apariția dezechilibrelor din organism. Un individ s-ar putea sătura cu o cantitatea mult mai mică de alimente dacă acestea nu ar fi tratate termic. De cele mai multe ori salata reprezintă decorul de pe farfurie pe care îl ignorăm și nu felul principal de mâncare.

Nu ai nevoie de un vagon de vegetale crude pentru a înlocui felia de carne bine prăjită. Este chiar invers!

© atlasuldesanatate.ro

5331 Total Views 2 Views Today

Leave a Reply

Your email address will not be published.