Alcoolul și sistemul nervos

Pentru a înțelege mai bine complexitate fenomenelor ce se produc la nivel sistemului nervos central, să aruncam o privire asupra alcătuirii acestuia în ansamblul său.

sistemnervos_roToate părțile sistemului nervos interacționează, însă din motive didactice vom proceda la împărțirea lui în doua ramuri principale care la rândul lor sunt formate din doua subramuri:

Sistemul nervos central cuprinde totalitatea neuronilor cerebrali (creierul) și spinali (măduva spinării).
Sistemul nervos periferic cuprinde nervi care asigura legătura dintre segmentele cerebrale și măduva spinării, pe de o parte și segmentele organismului, pe de alta parte.

Sistemul nervos somatic preia informațiile despre stimulii exteriori de la nivelul receptorilor situați în tegument sau musculatură și le transmite sistemului nervos central, datorită lor suntem capabili să simțim durerea, presiunea și variațiile de temperatură. Nervii motori ai sistemului nervos somatic conduc impulsurile de la nivelul sistemului nervos central către musculatură, unde determină mișcarea voluntară și contribuie la adaptarea posturală și menținerea echilibrului.
Sistemul nervos vegetativ conduce impulsurile nervoase de la sau către organele interne, controlând procese ca respirația, frecvența cardiacă și digestia.

creier_roCreierul uman este alcătuit din trei straturi concentrice:

  • Stratul intern este alcătuit din: bulbul rahidian, care controlează respirația și reflexele postulare; cerebelul, care coordonează activitatea motorie; talamusul, stația-releu a informației senzoriale sosite de la modalitățile senzoriale; hipotalamusul, cu rol important în controlul emoțiilor și menținerea homeostaziei; sistemul reticular, care traversează câteva dintre structurile menționate anterior, controlează starea de veghe și excitabilitatea organismului.
  • Sistemul limbic deține controlul unora dintre activitățile instinctuale (alimentația, agresivitatea, fuga de pericol, alegerea partenerului sexual), împreună cu hipotalamusul; această structura nervoasă deține de asemenea un rol important în cadrul atenției și memoriei.
  • Stratul extern este alcătuit din două emisfere cerebrale, a căror suprafața (care prezintă numeroase circumvoluții) poartă numele de cortex cerebral ce deține un rol deosebit de important în procesele de diferențiere senzorială, de luare a deciziilor, de învățare și gândire (procesele mentale superioare). La nivelul anumitor zone ale cortexului sunt localizate segmentele centrale ale analizatorilor, iar în alte zone se realizează controlul mișcărilor specifice. Restul cortexului este reprezentat de ariile de asociație.

Unitatea de baza a sistemului nervos este o celula specializata numita neuron.

neuron_roCorpul neuronal prezintă o serie de prelungiri scurte denumite dendrite și o prelungire unică, lungă, denumită axon. Stimularea dendritelor sau a corpului neuronal duce la formarea unui impuls nervos care este transmis de-a lungul axonului. Neuronii senzitivi transmit către segmentele cerebrale ale sistemului nervos semnalele recepționate de organele de simț; neuronii motori transmit către musculatura și glandele endocrine, semnalele produse la nivelul segmentelor centrale ale sistemului nervos.

Un nerv este alcătuit din fibre axonice a sute sau chiar mii de neuroni și poate conține atât fibre senzitive, cât și motorii.

La nivel neuronal, informația este condusă unidimensional de la dendrite spre capătul axonului sub forma unui impuls de natură biochimică, denumit potențial de acțiune sau impuls nervos. Potențialul de acțiune este datorat unui mecanism de autoprogramare, denumit depolarizare, prin care se produc modificări ale permeabilității membranei celulare pentru diferite tipuri de ioni (atomi sau molecule încărcate electric) care intra și ies din celulă.

Generarea potențialelor de acțiune se realizează la nivelul membranei celulare de către canalele ionice și pompele ionice. Canalele ionice sunt proteine moleculare celulare care formează pori de-a lungul membranei celulare. Aceste structuri proteice reglează fluxul electronic al diferiților ioni: sodiu (Na+), potasiu (K+), calciu (Ca++) sau clor (Cl-), prin deschiderea și închiderea porilor. Fiecare canal ionic este selectiv, permițând de obicei unui singur tip de ioni să-l traverseze. Celelalte structuri proteice, pompele ionice, ajută la menținerea unei anumite repartiții a diferitelor tipuri de ioni la nivelul membranei celulare, prin transferarea acestora de o parte și de alta a membranei celulare.

sinapsa_roTransmitere impulsului nervos se realizează, în majoritatea cazurilor prin intermediul neurotransmițătorilor. Impulsul nervos odată ajuns la nivelul terminațiilor sinaptice ale axonului, determina stimularea veziculelor sinaptice, structuri de forma sferică sau neregulată, care conțin neurotransmițătorii pe care îi eliberează în momentul în care sunt stimulate.

Moleculele neurotransmițătorilor eliberați difuzează în fanta sinaptică și se combină cu moleculele neuroreceptoare din membrana sinaptică. Odată eliberat și difuzat de-a lungul fantei sinaptice, neurotransmițătorul acționează aproape instantaneu. Rapiditatea acțiunii neurotransmițătorului este determinata de unul dintre următoarele două mecanisme:
a) reabsorbția aproape instantanee a neurotransmițătorului la nivel sinaptic, adică asimilarea acestuia de către terminațiile sinaptice din care a fost eliberat, asimilare care are ca rezultat întreruperea acțiunii neurotransmițătorului și evitarea secreției unor cantități de substanță;
b) degradarea chimică a neurotransmițătorilor printr-un proces în care enzimele existente la nivelul membranei neuronului receptor reacționează cu neurotransmițătorul și determină distrugerea acestuia.
Relația existentă între moleculele neurotransmițătorului și moleculele neuroreceptorilor este asemănătoare celei de tip lăcat și cheie. Combinarea celor două molecule determină o modificare a permeabilității membranei neuronului receptor, și anume, anumiți neurotransmițători au efect excitator mărind permeabilitatea prin depolarizare, iar alții au efect inhibitor, adică micșorează permeabilitatea.

Viteza de transmitere a potențialului de acțiune de la dendrite la axon, variază între 3 și 320 km/h, în funcție de diametrul axonului – axonii cu diametru mai mare conduc mai repede potențialul de acțiune. Viteza de transmitere este de asemenea influențată de prezența sau absența tecii de mielina, formată din lipide și proteine, ce prezintă din loc în loc niște strangulații sau noduri. Datorită capacității sale de izolare, teaca de mielina permite deplasarea “în salturi” a impulsului nervos de la o strangulație la următoarea, determinând astfel o creștere considerabilă a vitezei de transmitere. Degenerarea învelișului de mielina duce la apariția sclerozei multiple, o afecțiune ce constă în disfuncții severe ale nervilor senzoriali și motori.

Până în prezent se cunosc peste 50 de neurotransmițători și cu siguranță numărul acestora va crește în viitor. Sunt neurotransmițători care au două tipuri diferite de molecule receptoare, exercitând un efect excitator în anumite zone ale sistemului nervos și inhibitor în altele.

Dintre cei mai importanți amintim:

Acetilcolina (ACh) este un neurotransmițător aflat în multe sinapse din organism având în genere un efect excitator, însă poate deveni și inhibitor în funcție de tipul moleculelor receptoare existente la nivelul membranei neuronului receptor. ACh se găsește în special în hipocamp, structură cerebrală care deține un rol cheie în formarea noilor conținuturi mnezice. S-a demonstrat că celulele care produc ACh tind să se degenereze la pacienții cu boala Alzheimer și în consecință producția cerebrală de ACh se reduce, iar cu cât e mai redusă secreția de ACh, cu atât este mai severă pierderea memoriei. Anumite medicamente sau droguri care reduc secreția de ACh au ca efect paralizia musculară.

Norepinefrina (NE) este un neurotransmițător produs, în principal, de neuronii trunchiului cerebral.
Două binecunoscute droguri cocaina și amfetaminele prelungesc acțiunea NE și încetinesc procesele de reabsorbție, neuronii receptori sunt activați pe o perioadă mai lungă de timp, astfel explicându-se efectele lor psihostimulante. Prin contrast litiul determină procesul invers de accelerare a absorbției NE, ducând astfel la apariția unei dispoziții depresive.

Acidul gama-aminobutidic (GABA) este unul dintre inhibitorii majori din sistemul nervos.
Spre exemplu, substanța numită picrotoxină blochează receptorii GABA și în absența influențelor inhibitorii ale GABA se produc convulsii, datorită absenței controlului mișcărilor musculare.
Cercetări recente au stabilit că alcoolul acționează asupra receptorilor inhibând sistemul glutanat care are un efect excitator asupra neuronilor și activează sistemul GABA. În mod plastic aceasta s-ar putea compara în cazul unui autovehicul cu luarea piciorului de pe accelerator și călcarea frânei.

Alte substanțe care determină modificări ale dispoziției sunt clorpromazina și LSD, care favorizează creșterea sau diminuarea concentrației anumitor neurotransmițători. Clorpromazina, un medicament folosit în tratamentul schizofreniei, blochează receptorii dopaminei și permite trecerea selectivă a mesajelor. Excesul de dopamină la nivel sinaptic se întâlnește în schizofrenie, iar diminuarea concentrației acesteia, în boala Parckinson. LSD este asemănător cu structura chimică a serotoninei, substanța care influențează emotivitatea. Dovezile arată ca LSD se acumulează în anumite celule cerebrale unde mimează acțiunea serotoninei.

Glutamatul, un neurotransmițător cu efect excitator, se găsește la nivelul neuronilor din sistemul nervos central, în proporție mai mare decât orice alt neurotransmițător. Există cel puțin trei tipuri de receptori de glutamat, dintre care unul joacă un rol deosebit de important în învățare și memorare, receptorul NMDA. Neuronii de la nivelul hipocampului (o structura cerebrala situata în apropierea centrului creierului) conține o cantitate mare de receptori NMDA și există dovezi că această zonă are un rol deosebit de important în achiziționarea de noi conținuturi mnezice.

Acțiunea alcoolului asupra sistemului nervos central se desfășoară progresiv în strânsă legătură cu cantitatea de alcool din sânge.

Mai întâi sunt afectate emisferele cerebrale care prin scoarța cerebrală cenușie constituie centrul conștiinței, a rațiunii, precum și locul central de recepționare a diferitelor senzații. La o concentrație de 0,3÷0,5‰ alcool în sânge acesta produce ușoare amețeli, relaxare și eliberarea inhibițiilor, starea de euforie ușoară. Oamenii spun lucruri pe care în mod obișnuit nu le-ar spune, tind să devina mai sociabili și mai expansivi, se reduce autocritica pe măsură ce crește așa-zisa bună dispoziție. Încrederea de sine poate sa sporească, în timp ce reacțiile motorii încep să încetinească. Se diminuează randamentul intelectual și de alt gen, propriul randament fiind în același timp supraestimat, iar de dificultățile și pericolele din anturaj nu se ține cont, lucru ce mărește inclinația pentru luarea unor decizii pline de riscuri.

În faza a doua a băutului la un nivel al concentrației alcoolului în sânge de 1÷2‰ este paralizat creierul mic, funcțiile senzoriale și motorii fiind serios afectate. Unele persoane au tendința de a fi supărăcioase și agresive, altele sunt tăcute și morocănoase. Limbajul devine greoi, iar oamenii au dificultăți în coordonarea mișcărilor afectându-se astfel capacitatea de menținere a echilibrului. Musculatura se încordează diferit de tare, coordonarea mișcărilor este afectată, ceea ce se poate observa de departe la indivizii care se clatină, care nu mai găsesc gaura cheii de la ușa, merg împleticindu-se.

La un grad de îmbibație alcoolică și mai mare de 2÷3‰ este anesteziată mai întâi măduva spinării, de la care sunt declanșate reflexele pentru mișcările inconștiente precum și controlul asupra organelor interne cum ar fi vezica și rectul. Alcoolul generează o încetinire crescândă a declanșării reflexelor până când ele nu mai pot fi declanșate, controlul sfincterelor intestinal și vezical se anulează.

La un grad de îmbibație alcoolică mai mare de 3÷4‰ este paralizat trunchiul cerebral cu risc vital, respirația se încetinește și poate fi urmată de stop cardiac și chiar de deces. Pariuri prostești, unde golirea unei sticle pline de tărie este considerată o fapta de bărbăție, duce la concentrații mari de alcool în sânge încât se poate instala o intoxicație alcoolică cu risc vital.

Acestor repercusiuni ale consumului cu urmări grave, alcoolicul le acorda la început prea puțină atenție. De fapt el caută numai să-și descarce sufletul și să se relaxeze, el își dorește o schimbare a stării lui de spirit, adică atingerea unei bune dispoziții și nepăsări. Din păcate acest lucru îl plătește însă scump cu paralizarea funcțiilor sale cerebrale, transpunându-se fără să vrea în situația unui debil mintal. Cu timpul problemele îl vor depăși, nu le va mai putea rezolva. Cu mintea încețoșată de aburii alcoolului, el nu a scăpat de problemele sale, ci de fapt, de capacitățile de care ar fi avut mai mare nevoie pentru găsirea unor soluții potrivite.

Din cele prezentate mai sus se poate vedea cât de necugetat acționează alcoolicul, care își plătește starea lui de liniște cu decuplarea organului sau cel mai sensibil și cel mai important creierul. Dar această politică a struțului de a-și baga capul în nisip, pentru a nu fi nevoit să simtă situații și stări dificile, duce doar la autodistrugere.

Sursa: www.alcoolism.org

4411 Total Views 13 Views Today

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *