Standardul de frumusețe

Normalitatea este un ideal din ce în ce mai dificil de întâlnit. Într-o lume a mâncării la minut și a excesului de pastile, într-o lume în care mișcarea este pentru mașini și mai puțin un obicei pentru fiecare, într-o lume în care privitul la televizor până noaptea târziu este cea mai plăcută formă de relaxare, nu este de mirare că ne confruntăm cu o creștere inimaginabilă a numărului de persoane supraponderale.

Am ajuns să protejăm lucrurile anormale în loc să le sancționăm. Dacă spui ceva despre persoanele supraponderale imediat ești acuzat că îi discriminezi. Indiferent dacă aceste persoane sunt sau nu victimele unui sistem defect, o parte din vină le aparține acestora. Vina lor este aceea de a nu se informa asupra alimentelor pe care le bagă în gură și de a găsi drept singura satisfacție a vieții aceea de a mânca.

Ce mai este normal în zilele noastre? În sălile de sport predomină persoanele supraponderale. Degeaba mergi la sala de sport zilnic dacă continui să ai aceleași obiceiuri alimentare nesănătoase. Unii adoptă diete periculoase pentru sănătatea și chiar viața lor, în loc să adopte un stil de viață sănătos bazat pe mișcare moderată, alimente de calitate cu măsură și odihnă cu prisosință.

Vă recomand să limitați achiziția de alimente semipreparate. Dar dacă totuși o faceți, încercați să citiți toate ingredientele de pe ambalajele produselor alimentare înainte de a le cumpăra. Dacă aceste alimente vi se par suspecte încercați să nu le cumpărați. Căutați mereu surse ceva mai sigure de unde să vă aprovizionați cu fructe și legume de calitate. Succes!

© atlasuldesanatate.ro

2299 Total Views 1 Views Today

Leave a Reply

Your email address will not be published.