Totul a pornit de la un eveniment tragic petrecut în 1978, când Dr. Ryke Geerd Hamer, internist la clinica oncologică a Universității din Munchen, a aflat că fiul sau a fost împușcat mortal. Câteva luni mai târziu, Dr. Hamer a fost diagnosticat cu cancer testicular. Cum nu mai fusese niciodată grav bolnav, i-a venit ideea că probabil cancerul a fost datorat șocului produs de vestea morții fiului său.

Astfel a început investigarea a mii de cazuri de cancer. În acest fel, Dr. Hamer a descoperit că toate aceste cazuri aveau un numitor comun: existența în viața pacientului a unui eveniment traumatizant. Pentru a verifica acest fapt a trecut la analiza a mii de tomografii în relație cu istoricul pacientului. Ceea ce a descoperit a fost revelator: orice șoc emoțional determină o leziune pe creier detectabilă pe tomografie ca un set de inelele concentrice. Iar ceea ce a fost și mai interesant este că același tip de șoc emoțional viza aceeași zonă de pe creier, care controla un anumit organ. Motivul pentru care diferitele conflicte sunt legate indisolubil de anumite zone ale creierului este acela că, de-a lungul evoluției noastre, fiecare parte a creierului a fost programată să răspundă instantaneu la posibile conflicte sau amenințări. Cu cât un conflict durează mai mult, cu atât se îmbolnăvește mai rău acel organ corespunzător tipului de conflict. Ceea ce a descoperit în continuare Dr. Hamer, studiind statistic cazurile de cancer, a fost cea de-a doua lege a medicinii germanice  și anume, că orice proces de îmbolnăvire are două faze:

1. Faza de conflict activ (de îmbolnăvire) în care se instalează o stare de tensiune, de neliniște, lipsa poftei de mâncare însoțită de pierderi de greutate și insomnie. Mâinile și picioare devin reci, pielea devine sensibilă sau iritată, iar starea generală e una de tensiune continuă –  semne care indică faptul că tumoarea/boala este în plină dezvoltare și continuă să crească. O persoană poate chiar muri în acestă etapă, dar aceasta nu se produce datorită cancerului în sine, ci din cauza pierderii de energie, a slăbirii exagerate, a lipsei de somn, a epuizării mentale și emoționale. De cele mai multe ori este vorba de impactul emoțional devastator al diagnosticului sau al prognozelor negative că bolnavul ar mai avea puțin de trăit. Acestea fac ca pacienții să-și consume inutil energia și să aibă un nou șoc emoțional  la care (dacă li se adaugă un tratament convențional mutilant de genul chimioterapie sau radiere) pacientul nu mai are mari șanse de supraviețuire. Însă, odată ce omul conștientizează și rezolvă conflictul emoțional corpul intră în:
2. Faza de conflict rezolvat. În această fază corpul se vindecă. Primul semn este că mâinile si picioarele devin din nou calde, deoarece vasele de sânge se măresc.  Însă, vindecarea se poate manifesta și prin diferite boli (în general „călduroase”  precum febra, hipertensiunea)  și stări de oboseală prelungite, nevoie de somn, deoarece corpul face eforturi imense pentru a se regenera și reechilibra. Apetitul revine. Odihna și furnizarea tuturor nutrienților necesari organismului sunt esențiale pe perioada de vindecare. Tumorile sunt eliminate, iar leziunile de tip necroză sau ulcer sunt înlăturate prin regenerarea naturală a țesuturilor.

La sfârșitul fazei de auto-vindecare, țesuturile și organele afectate sunt refăcute complet și adeseori devin mult mai rezistente decât au fost înainte de apariția socului, deoarece organismul și-a format anumite mecanisme de apărare și prevenție. Acest proces este însoțit, de regulă, de inflamații potențial dureroase cauzate de edeme care protejează țesutul pe durata vindecării. Alte simptome tipice regenerării sunt: hipersensibilitate, mâncărimi, spasme (dacă țesuturile musculare sunt implicate) și inflamații. Exemple de boli care apar doar în procesele de vindecare sunt: diferite probleme de piele, hemoroizi, laringită, bronșită, artrită, ateroscleroză, disfuncții ale rinichilor și vezicii urinare, anumite boli ale ficatului și infecții.

Legăturile dintre organul afectat și conflict sunt următoarele:

• Intestinul subțire –  Ura care nu poate fi ‘digerată’
• Uter – Sentiment de inferioritate sexuală
• Prostata – Conflict pe latura sexualității
• Tiroida – Neputință, fără control
• Colon – Conflict peste care nu se poate trece nicicum
• Oase – Lipsa stimei de sine, inferioritate
• Plămâni – Frica puternică față de altă persoană
• Piele – Lipsa integrității, ființă coruptibilă
• Testicule, Ovare – Pierdere valoroasă ce nu poate fi recuperată
• Pancreas – Conflict cu membrii familiei
• Urechea internă – Sentimentul de imposibilitate de a afla ‘adevărul’
• Sânul stâng – Conflict care pune în pericol copilul, casa, familia
• Sânul drept- Conflict cu partenerul sau cu persoanele rivale
• Rectul – Frica de a fi nefolositor
• Gura – Nu poți ‘mesteca’ (suporta) o problemă/situație
• Căile respiratorii – Conflict teritorial
• Laringe – Frica și îngrijorarea pentru un anumit eveniment
• Stomacul – Ai înghițit prea multe împotriva voinței tale
• Esofag – Dorința acută de a refuza, de a nu ‘înghiți’
• Inima – Frustrare legată de copii
• Cervixul – Frustrare adâncă și persistentă
• Glandele suprarenale – Te îndrepți într-o direcție în care refuzi să mergi
• Ficat – Frica (stres) inconștientă de a rămâne fără mâncare (sau bani pentru a procura mâncare) sau îți simți viața în pericol.

Cercetările doctorului Hamer au dus și la altă concluzie interesantă: microbii precum ciupercile, bacteriile, virusurile apar doar în faza de vindecare și ajută aceasta!!  Inflamațiile, febra, puroiul, supurările sunt semne ale vindecării. Bacteriile ajută la descompunerea tumorilor ce nu își mai au rostul și au proliferat în timpul fazei active: tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la rinichi, tumorile la prostată, tumorile la uter, tumorile de sân, melanoamele și mesothelioma. Virusurile sunt implicate în procesul de vindecare a țesuturilor coordonate de cortexul cerebral. Hepatita, pneumonia, herpesul, gripa și gripa stomacală indica faptul că procese virulente naturale de vindecare sunt în curs.

Principiile vindecării în noua medicina germană:

1. Relația medic –pacient este regândită, deoarece pacientul este „stăpânul” tratamentului, el se va trata singur și își va pune toate speranțele în el însuși;
2. Medicația va fi mult limitată, fără a împiedica faza de vindecare „naturală” a organismului, așa cum se petrece în medicina convențională;
3. Pacientul va urmări să înțeleagă conflictul care a provocat boala și mai ales atitudinea lui față de acel conflict, căci de fapt acesta îmbolnăvește și nu conflictul în sine;
4. Pacientul și medicul vor găsi împreună cea mai bună rezolvare a conflictului generator al bolii și vor stabili cea mai bună strategie de evitare a acestui conflict pe viitor de către pacient.

Alte observații:

O persoană sănătoasă, bine hrănită și odihnită va avea de înfruntat mult mai puține conflicte biologice și le va face față mult mai ușor.

Persoanele cu o situație materială bună au un risc de a se îmbolnăvi (de cancer sau de alte boli cancer echivalente) de 10 ori mai mic decât persoanele sărace (care nu își pot rezolva cele mai multe conflicte din lipsa banilor).

Cel mai important factor în faza de auto-vindecare este ca pacientul să înțeleagă ce se întâmplă cu el, deoarece numai atunci el va putea să adopte o atitudine constructivă și relaxată față de procesele de auto-vindecare.

Dacă pe timpul fazei de îmbolnăvire sau pe timpul fazei de auto-vindecare, pacientului îi este teamă de cancer, aceasta teamă va induce un nou conflict biologic care pe timpul unei noi faze de îmbolnăvire va genera cancer pulmonar, iar dacă va apare la același bolnav și teama de moarte aceasta va induce un alt conflict biologic care în faza de îmbolnăvire va genera un proces de decalcifiere a întregului sistem osos.

Preluat: http://dr-catalin-luca.ro