Fiinţele frecvenţelor
Reprezentarea grafică a undelor electromagnetice se bazează pe imaginaţia omului care încearcă să-şi facă inteligibilă natura, chiar şi atunci când simţurile îi sunt insuficiente
Reprezentarea grafică a undelor electromagnetice se bazează pe imaginaţia omului care încearcă să-şi facă inteligibilă natura, chiar şi atunci când simţurile îi sunt insuficiente
Alegeți să mâncați din grădina proprie în care să nu fertilizați artificial și excesiv solul și să nu stropiți plantele și copacii cu pesticide periculoase
Sucul de sfeclă roșie este un remediu pentru a te lăsa de dulciuri și de alimentele procesate bogate în aditivi
TOXIC oferă o experiență unica, 80 de minute de adevăr, totul într-o viziune proaspăta și nonconformistă. Analizează cât de sănătoasa este hrana pe care o consumam zilnic, pornind de la principiile prof. Dr. Gheorghe Mencinicopshi și de la întrebarea “Ce este alimentul?”
În România, rar poţi găsi o fermă în care animalele să nu fie îndopate toată viaţa cu medicamente. Carnea lor cu reziduuri de substanţe nocive ajunge în abator, apoi în magazine şi în final în organismul nostru, otrăvindu-ne încetul cu încetul
20
Nu suntem deloc la fel, dar un lucru ne afectează pe toți:
ALIMENTAȚIA
Nu contează unde trăim sau cu ce ne ocupăm.
A great movie about understanding how our food supply system works and how we can make better decisions about food
Dr. Rauni-Leena Luukanen-Kilde din Finlanda rupe tacerea, iar domnul Dr. Rares Simu, medic specialist in imunologie clinica și alergologie, este de aceeași părere
Atentie! Pericolele Vaccinurilor – Documentar TV de ZiaristiOnlineTV Mai multe detalii: www.ziaristionline.ro 10
190 de oameni de ştiinţă semnatari iniţiali ai apelului au în total peste 2000 de lucrări ştiinţifice publicate pe tema efectelor asupra sănătăţii a radiaţiilor neionizante, a câmpurilor electromagnetice de foarte joasă frecvenţă (Extremely Low Frequency fields – ELF) folosite în domeniul electricităţii sau a radiaţiilor de radio frecvenţă (RFR) utilizate pentru comunicaţii fără fir (GSM, wireless)
Succes la cumpărături și consum!
Se pare că monoglutamatul (MSG) de sodiu a depășit cu mult metodele clasice de a te face client fidel. Iar firma respectivă nici nu trebuie să reducă prețurile. Ba mai mult, poate să și reducă calitatea
Aditivi adăugați în alimente, nu numai în dulciuri, care generează o senzație accentuată de satisfacție, creând o dorință aprinsă în noi de a nu ne putea opri din mâncat
În prezent E330 este produa bio-tehnologic. Acest procedeu constă în cultivarea mucegaiului „Aspergillus niger” pe medii cu glucoză în prezența ionului bivalent de Fe2+