Bune practici

Excesele de orice fel conduc la dezechilibre putând provoca chiar și decesul. Chiar şi cianura în cantitate foarte mică poate fi suportată de organism. Reţetele de orice fel trebuie adaptate în funcţie de individ după indicatorii daţi de: înălţime, masă corporală, sex, vârstă şi mulţi alţii.

Pentru o viaţă sănătoasă trebuie avuţi în vedere câţiva factori importanţi:

  1. Nu lăsați pe nimeni să vă facă să suferiți evitând orice contact cu persoanele sau situațiile care vă pot afecta.
  2. Mai mult de 50% din alimentele consumate în decursul unei zile trebuie să constea în fructe şi legume consumate ca atare, adică neprocesate. Prin procesare se înţelege fierberea, prăjirea, conservarea, congelarea şi deshidratarea alimentelor. Este de preferat ca fructele şi legumele să fie consumate dimineaţa pe stomacul gol, sub formă de suc, piure sau ca atare cum ar fii în salate.
  3. Alimentele trebuie consumate în cantităţi moderate. Cantitatea adecvată diferă în funcţie de individ, iar o cantitate insuficientă pentru cineva de 120Kg şi 195cm dintr-un anumit produs poate deveni o cantitate letală pentru cineva de 45Kg şi 160cm. Este demonstrat că şi apa, care nu are contraindicaţii, consumată în exces poate conduce la deces.
  4. Trebuie avut grijă a nu se combina anumite alimente. De exemplu, trebuie evitate asocieri de genul cartofilor cu brânza, deoarece carbohidraţii cu grăsimile produc creşteri semnificative ale ţesuturilor adipoase. De asemenea, puteţi face un experiment: puneţi într-un blander tot ceea ce doriţi să mâncaţi la o masă. Este foarte probabil să vă displacă rezultatul. Sistemul digestiv nu este făcut să asimileze o varietate mare de alimente la aceeași masă!
  5. Cea mai importantă etapă a digestiei este mestecatul. Amestecarea bolului alimentar cu salivă şi mărunţirea alimentelor până se ajunge la o pastă omogenă sunt cruciale în digestie şi cu toate astea oamenii le acordă cea mai mică importanţă grăbindu-se adesea. De asemenea, pentru a avea o digestie sănătoasă trebuie avută o dantură sănătoasă. Dar şi în cazul acesta oamenii acordă tot la fel de puţin timp şi importanţă întreţinerii danturii, ajungând la dentist abia când aceasta este grav afectată şi nici atunci nealocând mai mult timp întreţinerii danturii.
  6. Condiţia fizică este foarte importantă. Exerciţiile fizice în exces pot afecta grav organismul, putând conduce la deteriorări ale musculaturii, articulaţiilor, a coloanei vertebrale şi a organelor interne. Bătrânii spuneau că nimeni nu a murit dacă nu a făcut sport, însă lipsa exerciţiilor fizice conduce la slăbirea organismului, predispoziţia la îmbolnăvire, aspect corporal inestetic, lipsa tonusului şi bunei dispoziţii, scăderea rezistenţei la efort fizic şi intelectual, şi cel mai important, grăbește îmbătrânirea.
  7. Majoritatea oamenilor nu au murit datorită faptului că nu au putut respira la un moment dat, ci datorită faptului că nu au respirat corect o perioadă lungă din viaţă.
  8. Somnul este foarte important pentru reîncărcarea „bateriei”. Deşi mulţi sunt foarte obosiţi atât fizic cât şi intelectual, aceştia amână cât mai mult ora de culcare. De asemenea, activitatea sportivă seara sau noaptea conduce la amânarea orei de culcare. Se recomandă ca exerciţiile fizice să fie efectuate aproape în fiecare dimineaţă. În funcţie de vârstă activitatea fizică şi intelectuală desfăşurată cu o zi înainte şi care urmează să fie efectuată se recomandă de 6 – 9 ore de somn, ajungându-se în unele cazuri şi la 12 ore. Minimul recomandat este de 6 ore, însă insuficient în majoritatea cazurilor.

© atlasuldesanatate.ro

4379 Total Views 1 Views Today

Leave a Reply

Your email address will not be published.